Care sunt cele trei nume aflate pe lista scurtă pentru funcția de premier al României. “Vorbim doar de oameni din afara partidelor” | SURSE

La trei săptămâni după adoptarea moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan, la Cotroceni sunt analizate trei variante pentru funcția de prim-ministru, toate din afara partidelor parlamentare, potrivit unor surse politice. În paralel, continuă negocierile privind susținerea pe care viitorul Executiv ar putea-o avea în Parlament.
„Vorbim de o listă de trei persoane, doar oameni din afara partidelor. Totul e în plină evoluţie, nu s-a tras o linie”, au declarat, pentru News.ro, surse politice.
Conform acelorași surse, principala provocare rămâne obținerea unui sprijin suficient din partea deputaților și senatorilor pentru validarea noului guvern.
„Au loc multe discuţii, e dificil de estimat dacă se vor încheia săptămâna aceasta. Este verificat gradul de susţinere parlamentară pentru fiecare variantă propusă. Faţă de săptămâna trecută, sunt progrese”, au explicat sursele citate de News.ro.
Printre numele vehiculate pentru funcția de premier se află consilierul prezidențial Radu Burnete și europarlamentarul Eugen Tomac, în prezent consilier la Cotroceni și lider al PMP. De asemenea, este menționată și Delia Velculescu, șefa misiunii FMI în Africa de Sud, nume discutat și la formarea precedentului Executiv. În spațiul public a fost avansată și varianta Șerban Matei, actual director al Direcției de Relații Internaționale din cadrul BNR.
După întâlnirea avută joi, 21 mai, cu președintele Nicuşor Dan, deputatul neafiliat George Becali a declarat că liderul PSD, Sorin Grindeanu, i-ar fi confirmat varianta unui premier independent.
„Am vorbit cu Grindeanu după aia (întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, n.r.), cu Grindeanu sunt mai bun prieten. Nici el nu ştie încă numele (de premier, n.r.). Dar ce este sigur, că va fi unul independent”, a afirmat Becali.
Acesta a adăugat: „Eu l-am întrebat pe Grindeanu, de Tomac şi Nazare, a zis: Nea Gigi, sunt şi ei pe listă”.



Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu