Peste 10 miliarde de ambalaje au fost colectate, în România, prin sistemul de garanție-returnare

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă că, de la lansarea sistemului în România, au fost colectate peste 10 miliarde de ambalaje. Volumul impresionant ar putea înconjura Pământul de 50 de ori sau ar putea umple de trei ori Palatul Parlamentului.
”RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, anunţă atingerea pragului de 10 miliarde de ambalaje SGR colectate de la lansarea sistemului până în prezent. Pentru a înţelege mai uşor amploarea acestei cantităţi, ambalajele colectate pot fi comparate cu repere uşor de înţeles. Puse cap la cap, ar putea înconjura Pământul de 50 de ori sau ar acoperi de cinci ori distanţa dintre Pământ şi Lună. Ca volum, ar putea umple de trei ori Palatul Parlamentului, iar aşezate unele lângă altele, ar acoperi întreaga suprafaţă a municipiului Iaşi, jumătate din Bucureşti sau ar forma un cartier cu 700 de blocuri de patru etaje”, arată reprezentanţii RetuRO, potrivit News.ro.

Compania precizează că, în cei doi ani şi jumătate de funcţionare a sistemului, către reciclatori au fost trimise peste 700.000 de tone de PET, aluminiu şi sticlă de înaltă calitate, materiale care susţin industria de reciclare din România. Potrivit comparaţiilor făcute de reprezentanţii companiei, această cantitate ar avea masa echivalentă a 15 nave de dimensiunea Titanicului sau a unui convoi format din 30.000 de TIR-uri pe traseul Bucureşti – Cluj-Napoca.
”Cu o rată de colectare de 85% în 2026, Sistemul de Garanţie-Returnare continuă să sprijine tranziţia României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil faţă de mediu”, adaugă reprezentanţii RetuRO.
RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. funcţionează după principiul „not for profit”, ceea ce presupune reinvestirea eventualului profit exclusiv în dezvoltarea sistemului. Structura acţionariatului include trei entităţi private – Asociaţia Berarii României pentru Mediu, Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu – alături de statul român, reprezentat prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Administratorul SGR subliniază că sistemul este finanţat exclusiv din surse private şi are rolul de a asigura transparenţa privind cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă şi returnate de consumatori. Totodată, compania contribuie la atingerea obiectivelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje.



Nu există comentarii pentru moment, vrei să adaugi unul?
Scrie un comentariu