Adrian Mutu a fost prezentat oficial, marti, de Petrolul Ploiesti, intr-o conferinta de presa. Fostul jucator al celor de la Chelsea, Juventus sau Fiorentina a declarat ca este fericit ca
Etichetă "Petrolul Ploiesti"
În această după-amiază, la „Casa Fotbalului”, s-au tras la sorți partidele contînd pentru faza semifinală a Cupei României „Timișoreana” la fotbal, ediția 2013-2014. Marti a avut loc tragerea la sorti
Petrolul Ploiesti continua sa tina capul de afis in acest inceput de an 2014, in ceea ce priveste jucatori cu nume ce vor imbraca tricoul galben-albastru incepand cu aceasta iarna
FC Petrolul Ploiești anunță prezentarea oficială a lui Adrian Mutu, care va avea loc marți, 14 ianuarie, la stadionul ”Ilie Oană”, după următorul program: ora 17.00 – Conferința de presă
Renumitul producator german OPEL este incepand din luna ianuarie 2014, noul sponsor principal al echipei de fotbal FC Petrolul Ploiesti. Bomba inceputului de an a fost desconspirata de insusi presedintele
FC Petrolul Ploiești va efectua în această iarnă două stagii de pregătire în Antalya, ambele în localitatea Belek, având programate mai multe partide amicale în compania unor adversari puternici. Reunirea
Formația greacă PAOK Salonic acolo unde activeaza si ex-giulesteanul Costin Lazar, se pare a-si fi acontat serviciile lui Alexandru Benga incepand din aceasta iarna, acest transfer neasteptat din curtea lupilor
Astazi, in presa centrala sportiva o noua „bomba” in cautarea de senzational facea inconjurul online-ului. În goana nebuna după click-uri şi vizualizări de pagini mai ales in aceasta perioada „moarta”,
Recunosc că m-am temut de meciul de la Târgu-Jiu, în ideea că orice pas greşit al Petrolului ar fi însemnat
Cu un parcurs identic în ultimele trei etape, un egal și două victorii, Pandurii și Petrolul s-au întâlnit în ultimul
“Campionatul se câştigă în meciurile contra echipelor mici” este mai mult decât un clişeu de care o echipă cu aspiraţii
Petrolul a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără gol primit pe teren propriu. Duminică, ploieștenii au câștigat cu 2-0
Victoria la scor de neprezentare împotriva ultimei clasate, Corona Braşov, a încheiat un tur de campionat perfect pentru Petrolul. 34
Petrolul Ploiesti a urcat pe locul al doilea in Liga I, gratie ultimei victorii izbutite in ultima etapa a turului
Se spune că fotbalul este de multe ori nedrept. Într-un singur meci se pot întâmpla atât de multe lucruri din
Spectacol total pe stadionul „Ilie Oană”! Petrolul a fost condusă de două ori pe tabelă, a egalat în minutul 90+3,
Suporterii Petrolului au organizat in aceasta seara la stadionul Ilie Oana o conferinta de presa prin care au vrut sa
Două puncte pierdute: Steaua – Petrolul 1-1 Mărturisesc că am ridicat din sprâncene a îndoială atunci când am văzut foaia
Petrolul Ploiesti a dovedit de Ziua Nationala in partida contra Stelei ca merita cu prisosinta sa se bata in lupta
La conferinta de presã dinaintea meciului de duminicã, antrenorul petrolist a anuntat cã fanii vor avea o surprizã atunci când


