„ASTAZI NOI AM DICTAT MUZICA!!!” Petrolul a tranşat fără dubii duelul cu Dinamo, diferenţa dintre cele două echipe fiind mult mai clară decât cea pe care a arătat-o, la final,
Etichetă "Petrolul Ploiesti"
Rapid şi Petrolul au repetat rezultatul din turul campionatului, partida disputată în “Giuleşti” încheindu-se fără gol marcat. Ploieştenii au avut marile ocazii ale confruntării, Bokila trimiţând, în chiar ultimul minut,
Petrolul a cîştigat împotriva celor de la CSMS Iaşi, scor 2-1, după 3 goluri superbe înscrise de Grozav, Hoban şi Pătulea. Prima repriză a fost extrem de modestă, doar şuturile
Primul examen – prima restanta pentru Grigoras!! Petrolul a pornit cu dreptul în 2013, obţinând o victorie extrem de preţioasă pe terenul Oţelului Galaţi. Unicul gol al întâlnirii a fost
Cu două zile înainte de debutul oficial din 2013, FC Petrolul şi-a prezentat, în această după-amiază, achiziţiile făcute în pauza de iarnă, într-o conferinţă de presă în care s-a vorbit,
Petrolul se deplaseaza duminca la Galati unde disputa un test inaintea semifinalei din cupa Romaniei cu echipa Otelul Galati! Numarul de participanti din cadrul galeriei este destul de mare, se
Dupa ce mai devreme, v-am destainuit cu bucurie experienta de neuitat pe care echipa mea de suflet, Petrolul Ploiesti mi-a oferit-o, si in care va povesteam ca am avut onoarea
Ora de istorie din viaţa mea!!! Mi s-a îndeplinit un VIS! Orice voi scrie în rândurile următoare n-are nicio valoare cu privire la ceea ce mi s-a intamplat. Mai exact,
Lupii au incheiat stagiul de pregatire cu o infrangere!! Petrolul Ploieşti a fost învins, in aceasta seara, cu scorul de
In cursul acestei seri cotidianul Telegrama ne anunta ca internationalul bolivian Gualberto Mojica, a ajuns in cantonamentul lupilor, el reprezentand
Pe ultima suta de metri Petrolul a mai realizat un transfer in persoana internationalului bolivian Gualberto Mojica. In varsta de
FC Petrolul Ploiesti a remizat in aceasta seara cu scorul de 1-1 in partida amicala disputata impotriva bulgarilor de la
De ziua lui, Walter a primit o avalansa de goluri!! Lupii s-au tinut de cuvant in aceasta seara si au
FC Petrolul Ploieşti va suţine, în această după-amiază, de la ora 17.00, pe terenul de la „Sueno”, cel de-al treilea
Prima victorie clara din aceasta iarna pentru „Lupii Galbeni” Al doilea meci de pregatire din cel de-al doilea stagiu efectuat
Alt meci,alt stagiu, acelasi deznodamant: Infrangere! Petrolul a suferit o noua infrangere in debutul celui de-al doilea stagiu de pregătire
În cantonamentul petroliştilor a sosit, în această seară, atacantul egiptean Sherif Ashraf Hamid, acesta urmând să fie văzut la lucru,
Vremea favorabilă aduce fotbalul pe stadioane. LPF a decis azi ca Liga 1 să se reia mai devreme decît era
Infrangere la scor de neprezentare !! Petrolul a suferit azi a doua infrangere drastica in primul stagiu de pregatire din


