După perioada petrecută la Izvorani, „lupii” au luat startul, astăzi, în primul stagiu din Antalya, unul găzduit de către „Miracle Resort” din Lara. Jucătorii lui Cosmin Contra au plecat, din
Etichetă "Izvorani"
Copacabana se muta pe Ilie Oana FC Petrolul Ploieşti a definitivat transferurile fotbaliştilor brazilieni Romario Santos Pires şi Renan da Silva. Cei doi au ajuns, azi-noapte, târziu, în România, iar
Aflaţi în vacanţă de săptămâna trecută, petroliştii vor reveni la antrenamente la jumătatea lunii ianuarie, având programate trei stagii centralizate până la reluarea campionatului. Primul, la Centrul Olimpic de la
Amânarea celor două meciuri care ar mai fi trebuit să se dispute în 2012 a grăbit vacanţa “galben-albaştrilor”, cei care, ieri dimineaţă, au efectuat ultimul antrenament al anului. După ce,


