Ploieștiul Patria Noastră

CERTIFICATUL DE NAŞTERE

  „Juventus” a fost una din marile echipe bucureştene şi una dintre cele mai iubite de publicul românesc. Clubul albastru-roşu a fost unul dintre cele mai selecte ale vremii, nu numai datorită eleganţei echipamentului sportiv, ori a veşmintelor alese ale conducătorilor sau spectatorilor. A fost o grupare sportivă renumită şi respectată deopotrivă, graţie aerului său aristocratic, dar şi datorită jocului său elegant şi spectaculos practicat, a cavalerismului sportiv, a corectitudinii cu care îşi apăra şansele şi îşi respecta adversarii, indiferent de natura competiţiei. Jucătorii juventişti aveau o educaţie sportivă şi civică aleasă. Partidele de campionat, cele pentru vreo cupă, ori meciurile amicale interne sau internaţionale erau tratate cu seriozitate şi respect pentru adversar, dar şi pentru noţiunea de întrecere sportivă în sine. Ţinuta lor dincolo de teren era ireproşabilă, ca de altfel şi cea a conducătorilor, care erau întotdeauna un exemplu demn de urmat. Conducătorii şi jucătorii juventişti au ales să-şi dispute mereu şansele în mod corect, în luptă dreaptă, fără compromisuri, fără alte metode străine noţiunilor de competiţie şi de fair-play. Ca orice club de legendă, „Juventus” Bucureşti a avut o istorie bogată ce avea să fie continuată şi împlinită de urmaşa sa, Petrolul Ploieşti. „Juventus” Bucureşti a fost un pionier al fotbalului românesc interbelic, care, în 1952, s-a mutat la Ploieşti sub numele de Flacăra, devenind ulterior Petrolul. A fost primul club sportiv din Capitală ce avea stadion propriu cu toate dotările necesare, cu bază de cantonament şi, ulterior, o instalaţie de nocturnă. Totodata, Juventus” a fost prima grupare din Capitală care a dat echipei naţionale jucători la primele două ediţii ale Campionatului Mondial din istorie. La începutul anilor 1920, în Bucureşti, îşi începe activitatea Banca Comercială Româno-Italiană. Cum majoritatea angajaţilor erau expatriaţi italieni, conducerea instituţiei, în frunte cu directorul Ettore Brunelli, a decis înfiinţarea unui club sportiv pentru aceştia. Noua echipă, aparută în 1922, a purtat iniţial numele de „Romcomit”, o abreviere a denumirii băncii. Italian la origine, născut la 8 aprilie 1882 la Messina, Brunelli a ţinut să păstreze tradiţia latină, alegând ca emblemă a nou-înfiinţatului club un motiv legendar din istoria Romei, cel cu lupoaica alăptându-i pe Romulus şi Remus. Ambiţiile erau mari, iar începutul a fost, fireşte, unul în forţă. Omul de afaceri italian, un important animator al fotbalului bucureştean, a adus la echipă mai mulţi jucători din străinătate. Asemenea marilor cluburi vest-europene, echipa Romcomit, o grupare puternică, îşi retribuia jucătorii pentru activitatea desfăşurată pe dreptunghiul verde, motiv pentru care avea să fie arătată cu degetul pentru profesionism. Banca a reuşit, la rându-i, să obţină un teren pe Bulevardul Elisabeta şi a demarat urgent lucrările pentru construirea unui modern complex sportiv, la standardele acelor vremuri, care să poarte numele clubului. Locul central îl ocupa stadionul „Romcomit”, care avea o cochetă tribună din lemn, acoperită, cu o capacitate de circa 3.000 de locuri, şi o altă tribună neacoperită, de aproximativ 1.500 de locuri. Mai târziu, stadionul avea să fie dotat şi cu o instalaţie de nocturnă. În jurul stadionului s-au amenajat trei complexuri cu terenuri de tenis, bazin de înot, sală de box şi de scrimă. Cocheta arenă „Romcomit” era situată pe locul unde se află în prezent Facultatea de Drept şi Opera Română, până în strada Vasile Pârvan, şi avea să fie inaugurată în luna mai 1923. La mai bine de un an şi jumătate de la inaugurarea bazei sportive, în perioada sărbătorilor de iarnă ale anului 1924, se pare chiar la cumpăna dintre ani, avea să fie consemnat un eveniment important pentru biografia fotbalului bucureştean, dar şi a celui românesc. Echipele „Romcomit” şi „Triumf” au fuzionat, semnând astfel certificatul de naştere al clubului „Juventus”, nume sub care s-a consacrat, devenind unul din cele mai puternice cluburi ale perioadei interbelice. Nevoiţi să facă acest pas din considerente financiare, conducătorii ambelor cluburi au semnat actul de fuziune, îndeplinind astfel un vis mai vechi al lui Ettore Brunelli, de a avea propria echipă de fotbal. Mai trebuiau respectate, pe de altă parte, şi prevederile impuse de Federaţia Societăţilor Sportive din România (forul diriguitor al activităţii sportive) privind limitarea numărului de jucători străini în partidele oficiale din campionatele interne. Aflaţi la restaurantul „Capşa”, cu o ceaşcă de ceai fierbinte în faţă, doi oameni de afaceri cu greutate din punct de vedere financiar, la acea vreme, semnau certificatul de naştere al Juventusului. Este vorba despre Adalbert Csillag Blank, co-deţinător al băncii „Marmorosch, Blank & Co” dar şi preşedintele de onoare al clubului Triumf, respectiv Ettore Brunelli, director al băncii Comerciale Româno-Italiene şi preşedintele clubului „Romcomit”. La 27 de ani de la înfiinţarea marelui Juventus, cel din Torino, cei doi îşi dădeau mâna pentru a înfiinţa la Bucureşti replica mioritică a acestuia. Cel dintâi era însoţit de Sergiu Petrovici, preşedintele clubului „Triumf”, care avea să ocupe onoranta funcţie de vicepreşedinte al nou-înfiinţatei grupări. Cluburilor bucureştene Olympia şi Venus, Chinezului din Timişoara ori United Ploieşti, nume mari ale începuturilor sportului rege din ţara noastră, li se alătura Juventus. Un club ce se voia puternic şi capabil de performanţă. Multe echipe de la noi preluau nume din fotbalul european, însă nicio altă denumire n-a avut rezonanţa Juventusului. Cel dintâi preşedinte şi fondator al noului club a fost italianul Ettore Brunelli, cel care reuşea, astfel, să-şi îndeplinească visul de a avea propria echipă de fotbal. Acesta era preşedintele instituţiei care susţinuse financiar clubul „Romcomit” şi urma să sponsorizeze şi nou înfiinţata grupare cu sediul pe bulevardul Regina Elisabeta. Din Comitetul de Conducere al Juventusului, alături de omul de afaceri originar din Peninsulă, mai făceau parte şi alte nume importante ale vremii: Ion Cămărăşescu, Farchi, N. Mehlberg, Mayer şi Giacomo Moretti, cel din urmă, echipier al Romcomitului. Acestora li se mai alătura şi Constantin N. Capşa, în calitate de reprezentant al familiei ce deţinea locaţia în care a avut loc semnarea certificatului de naştere al noului club. Despre participarea echipei Footbal Club Triumf în campionatul Capitalei, primele informaţii datează din toamna anului 1920, când gruparea activa în categoria a II-a valorică. În primele două duminici ale lunii octombrie, Triumful a obţinut o victorie, 7-0 cu Aurora, şi un rezultat de egalitate, 0-0 cu Şoimii A, după cum o atestă un articol apărut în cel dintâi număr al revistei „Barbu Nemţeanu”, sub titlul „Foot-Ball Asociaţie”. Acesta vorbeşte despre primele două etape ale ediţiei de campionat 1920/21: „Duminică 3 Oct. 1920 s’a fixat ziua pentru începerea matchurilor de foot-ball Asociaţie, pe terenul F. S. S. R. dela Şosea. Timpul fiind favorabil, jocurile au avut o reuşită frumoasă. (…) Al doilea match se petrece între echipele Triumpf şi Aurora. Acesteia din urmă lipsindu-i mai mulţi din jucători, s’au arătat sub o formă foarte slabă şi deaceea jocul s’a petrecut numai pe terenul ei. Victoria a fost foarte uşoară de partea echipei Triumpf pe care o bătu cu 7-0. Remarc dela Aurora pe d-nii: Hollu şi Eder (back) iar Diaconescu, Tănase şi Grigoriu cari au fost primiţi în repriza a doua cu consimţământul d-lui arbitru Stroescu. Arbitrajul a fost foarte corect. (…) Duminecă 10 Octombrie 1920. Matchul al 8-lea de categoria a 2-a s’a petrecut între echipele „Şoimii A” şi „Triumpf” sub arbitrajul corect al d-lui V. Frunzete, la ora 8,-45 a. m. pe terenul No 1. Mingea a fost jucată pe ambele terenuri însă de oarece fiind amândouă foarte bine antrenate rezultatul a fost 0-0. (…) FLORYAN” („Barbu Nemţeanu” – revistă literară-sportivă bilunară, Anul I, No. 1, 15 Octombrie 1920). Despre partea administrativă a grupării Triumf, aflăm că în data de 6 octombrie 1922 a avut loc şedinţa extraordinară a clubului, în cadrul căreia a fost ales Comitetul de Conducere, care avea în componenţă jucători de fotbal: „INFORMAŢIUNI   Triumf, Foot-ball-club aduce la cunoştinţa generală că în şedinţa extraordinară care s’a ţinut la 6 Oct. a. c. s’a ales următorul nou comitet pe conducere în locul celui demisionat şi anume: Preşedinte: Ermil Roth, cu 29 voturi, contra 7 şi 2 abţineri. Vice-Preşedinte: Ştefan Bancka, cu 27 voturi, contra 2 şi 1 anulat. Secretar-General: Mircea Stoian, cu 21 voturi, contra 16 şi 3 anulate. Secretar de Şedinţe: Bebea Rollea, cu 26 voturi, contra 6, 3 abţineri şi 5 anulate. Casier: Ludvig Vaida în unanimitate de voturi. Cenzori: 1. – P. Cazachi cu 17 voturi, contra 10, 5 abţineri şi 7 anulate. 2. – Gh. Gheorghiu, cu 15 voturi, contra 8, 7 abţineri, şi 9 anulate. Consilieri: 1. – D. Ţicleanu, cu 31 voturi, contra 6, şi 2 anulate. 2. – I. Zamian, cu 12 voturi, contra 8, 10 abţineri, şi 9 anulate. Căpitan categoria I. – Tănase Cristescu prin aclamaţiuni. Vice-Căpitan: Panait Capoianu prin aclamaţie. Căpitan categoria II. – Panait Cazachi prin aclamaţie.” („Sportul” – revistă sportivă editată de Soc. „Barbu Nemţeanu”, Anul II, No. 4, Duminică, 26 Noembrie 1922) La aproape un an de zile de la apariţia acestui articol, acestei publicaţii avea să-i fie ataşat separat, suplimentul „Sportul”, cel dintâi ziar de profil din Capitală. În luna septembrie 1924, Comisia Regională de Foot-ball Bucureşti organiza ediţia de campionat 1924/25 a categoriei I, denumită „Onoare”, împărţind cele 12 echipe din Capitală în două serii de câte şase competitoare. Astfel, seria A era alcătuită din Tricolor, Triumf, Sportul Studenţesc, Val Vârtej, Colţea şi Cercul Atletic Bucureşti (CAB), în vreme ce în seria B figurau Venus, Macabi, Olympia, Unirea, CFR şi Romcomit. Până la startul campionatului, prevăzut pentru duminică, 12 octombrie, în seria A a fost inclusă şi Prahova Ploieşti. Pe parcursul turului, CFR-ul s-a retras din competiţie, fiind imitat apoi şi de „italienii” de la Romcomit, cei din urmă după numai trei meciuri disputate oficial. Dacă la gruparea băncii româno-italiene problema o constituia lotul alcătuit preponderent din jucători străini, echipa feroviară s-a retras nu din cauza lipsei banilor cum s-ar crede, ci a… lipsei echipamentului de joc. Din punctul nostru de vedere, dintre cele 13 echipe două sunt cele care merită o atenţie deosebită: Romcomit şi Triumf, care, după încheierea turului, şi-au dat mâna, constituindu-se în părinţii clubului Juventus. AC ROMCOMIT: club înfiinţat în luna mai 1922 de către funcţionarii Băncii Comerciale Italiene din România – de unde şi denumirea dată entităţii sportive; sediul: bulevardul Regina Elisabeta, nr. 92; culori: albastru-roşu; echipa era susţinută de Banca Comercială Italiană, director – Ettore Brunelli; lotul de jucători: Francesco Lipizzer (22 ani) – portar, Karl Bleich (28 ani), Pipirigeanu (18 ani) – fundaşi, Nicolae Cseh (24 ani), Ferrero (27 ani), Vincenzo Migotti (23 ani) – mijlocaşi, Iosif Brauchler (24 ani), Iosif Djuris (26 ani), Carlo Archimede Melchior (23 ani), Giacomo Moretti (24 ani), Stefano Pizzigoni (23 ani), Silvio Semintendi (22 ani) – atacanţi, Bebe Rollea, Schaller, Török – rezerve; preşedintele asociaţiei sportive: Ettore Brunelli. Echipa îşi disputa meciurile oficiale pe stadionul „Romcomit”, iar în toamna anului 1924 gruparea s-a retras din competiţie. TRIUMF: club fondat în primăvara anului 1919; culori: roşu-negru; locul II în seria A; lotul de jucători: Căpşuneanu – portar, Anton Fetzko, Sile Georgescu – fundaşi, Francisc Felbermayer, Carol Hansenknecht, Ion Motoroi, Reiss – mijlocaşi, Victor Block, Nicolae Crăciun, Constantin Grigoriu, Roland Pfann, Willy Schmidt, Walter Schneider, Stavăr – atacanţi, Iacob Lucas, Aurel Schei, Szabo – rezerve; antrenor: Ion Motoroi; preşedinte de onoare al clubului: Adalbert Csillag Blank; preşedintele clubului: Sergiu Petrovici. Echipa susţinea jocurile pe terenul „Romcomit”. Iată parcursul celor două grupări în prima parte a campionatului:   12.10.1924 Triumf – Sportul Studenţesc 4-0 (2-0) Au marcat: I. Motoroiu (pen.), R. Pfann (2), W. Schneider. Triumf: 1. Căpşuneanu – 2. Sile Georgescu, 3. Victor Block – 4. Francisc Felbermayer, 5. Ion Motoroi, 6. Reiss – 7. Constantin Grigoriu, 8. Walter Schneider, 9. Roland Pfann, 10. Szabo, 11. Nicolae Crăciun. Sportul Studenţesc: 1. Buiuc – 2. Săvescu, 3. Mehedinţi – 4. Cotta, 5. Bârsan, 6. Frunzete – 7. Dinu, 8. Şerbănescu, 9. St. Vulcan, 10. P. Vasile, 11. Nanu (cpt.). Arbitru: Petre Sadoveanu.   19.10.1924 Romcomit – CFR 6-1 (1-1) Au marcat: G. Moretti, S. Semintendi, I. Djuris (3), I. Brauchler / Fetzko (pen.). Romcomit: 1. Francesco Lipizzer – 2. Pipirigeanu, 3. Török – 4. Schaller, 5. Ferrero, 6. Nicolae Cseh – 7. Stefano Pizzigoni, 8. Silvio Semintendi, 9. Giacomo Moretti, 10. Iosif Brauchler, 11. Iosif Djuris. CFR: 1. Stănică – 2. Fetzko, 3. Lukianof – 4. Constantinescu, 5. Grigoriu, 6. Caloş – 7. Csiki, 8. Sabo, 9. Dobrescu, 10. Biber, 11. Mărculescu. Arbitru: Petre Sadoveanu.   19.10.1924 Colţea – Triumf 0-2 (0-2) A marcat: R. Pfann (2). Colţea: 1. M. Stroescu – 2. Gh. Stroescu, 3. N. Secăreanu – 4. I. Bibescu, 5. Gh. Rădulescu, 6. Nistorică – 7. Papană, 8. Motoaşcă, 9. Narty, 10. Gh. Butu (II), 11. Butner. Triumf: 1. Căpşuneanu – 2. Victor Block, 3. Sile Georgescu – 4. Reiss, 5. Ion Motoroi, 6. Francisc Felbermayer – 7. Walter Schneider, 8. Cornea, 9. Roland Pfann, 10. Iacob Lucas, 11. Aurel Schei. Arbitru: Venus Georgescu.   26.10.1924 Unirea – Romcomit 0-3 (0-2) Au marcat: I. Brauchler, S. Semintendi, G. Moretti. Unirea: 1. Constantinescu – 2. Niculescu, 3. Beligan – 4. I. Mihăilescu, 5. Kelemen, 6. Irimescu – 7. Iordănescu, 8. M. Mihăilescu, 9. Vică Negulescu, 10. Viti Negulescu, 11. Neacşu. Romcomit: 1. Francesco Lipizzer – 2. Pipirigeanu, 3. Karl Bleich – 4. Roland Pfann, 5. Ferrero, 6. Nicolae Cseh – 7. Stefano Pizzigoni, 8. Iosif Brauchler, 9. Giacomo Moretti, 10. Silvio Semintendi, 11. Iosif Djuris. Arbitru: Petre Sadoveanu.   26.10.1924 Prahova – Triumf 0-2 (0-0) A marcat: Schneider (2). Prahova: 1. Ambrosz – 2. Gheorghiu, 3. Gâscanu – 4. Vintilescu, 5. Severin, 6. Preda I – 7. Preda II, 8. K. Dumitrescu, 9. N. Ionescu 10. Epure, 11. Pecici. Triumf: 1. Căpşuneanu – 2. Sile Georgescu, 3. Loe – 4. Francisc Felbermayer, 5. Ion Motoroi, 6. Reiss – 7. Walter Schneider, 8. Willy Schmidt, 9. Roland Pfann, 10. Victor Block, 11. Aurel Schei. Arbitru: Alfons Vogel.   În presa sportivă a vremii erau publicate avancronici înaintea fiecărei runde. Iată cum suna avancronica ultimei apariţii a Rocomitului înaintea retragerii din competiţie, precum şi cea a meciului susţinut de Triumf, apărute sub titlul „Ziua IV-a a campionatelor”: „Timpul, care se restabilise la mijlocul săptămânei, continuă în a rămânea închis, şi probabilitatea că jocurile se vor desfăşura pe teren moale, apare cu tot mai mulţi sorţi de izbândă. (…) Cum era şi natural, terenul Federaţiei, a fost lăsat în părăsire, din cauza deplorabilei stări în care se găseşte. Scheletul tribunei şi tabelei de afişaj a început să dispară, urmând exemplul gardului ce împrejmuia terenul de onoare. La primăvară, probabil că se va construi o tribună… în alt stil ! În fine, trebueşte menţionat că în afara matchului dela Ploeşti, se va juca pe arenele C.A.B., Unirea, Macabi şi Romcomit. Colţea, Olympia şi C.F.R. nu vor juca; deasemeni se pare că nu se vor întâlni nici amical. Matchurile zilei sunt extrem de interesante şi lupta pentru întâietate mai deschisă ca oricând. Întâlnirile Venus-Unirea şi Macabi-Romcomit vor atrage mulţi spectatori şi sperăm că nu vor desminţi încrederea ce li se acordă, din punct de vedere al facturei jocului.   TRIUMF–V.-VÂRTEJ   Roş-Negrii îşi vor câştiga cu această ocazie al patrulea match şi apoi tot mai mult, ca pretendentul cel mai serios pentru locul de cap de serie. Deşi echipa a suferit repetate defecţiuni şi cu toată slaba exibiţie faţă de Prahova nu poate pierde matchul. Val-Vârtej, în continuă complectare, va opune o vie rezistenţă echipierilor lui Motoroi şi numai lipsa unor trăgători la poartă, îi vor face mai puţin periculoşi. În orice caz, dacă Triumf se prezintă cu aceiaşi formaţie de Duminica trecută, credem că victoria va fi cu greutate zmulsă galben-violeţilor. TRIUMF: Căpşuneanu, Sille Georgescu, Block, Felbermayer, Motoroi, Reiss, Schneider, Schmidt, Loe, Szabo şi Schei. VAL-VÂRTEJ: Maltinescu, Anghelescu II, Alexandriu, Gavrilă, Dumitru, Tauru, Zamfirescu, Cristodulo, Hillard II, Marian II şi Marian I. Triumf probabil va învinge cu 2–3 puncte diferenţă. (…) ROMCOMIT – MACABI   Am lăsat înadins pentru încheiere, acest important match, care graţie pregătirei celor două cluburi, va fi disputat cu egali sorţi de izbândă. Se cunosc rezultatele contradictorii Romcomit-Macabi 10–1 şi imediat apoi Macabi-Romcomit 3–1. Deasemeni criteriul de comparaţie pe care îl constitue echipa C.F.R., bătută de primii cu 6–0 (n. a. în realitate a fost 6-1) iar de secunzi cu 4–0, aduce ambele echipe la egalitate. Romcomit va juca pe terenul Macabilor şi de sigur, beneficiind de cea mai bună şi complectă formaţie. Macabi pe de altă parte se vor prezenta după informaţiile pe care le posedăm într’o formaţie senzaţională cuprinzând doi jucători orădeni, Kinigli şi Grünfeld. În poartă şi-au asigurat serviciile lui Bacinsky, iar la înaintare o importaţie basarabeană, Zupcik. Evident că lupta va fi grea şi după părerea noastră, dacă Romcomit reuşeşte să marcheze primul, victoria îi va fi asigurată. Roş-albaştrii beneficiază de o linie de atac superioară ca trăgători şi tacticieni celei alb-albastre. Deasemeni în afară de lipsa care va surclasa pe Ferero, ambele jumătăţi ale Romcomitului sunt superioare perechei Todtti Smuck. În fine fundaşii, făcând toată rezerva asupra lui Grünfeld, par de forţe egale iar Lipizzer, desigur va fi superior lui Bacinsky. În consecinţă, Romcomit dacă va juca şi arăta aceiaşi formă ca în matchurile cu Amateure şi Braşovia nu poate pierde. Macabii au de partea lor o considerabilă îmbunătăţire a echipei, avantagiul că vor juca pe teren propriu şi mai presus de toate o fermă convingere a obţinerei unei victorii pe teren. Prevedem un joc dur şi extrem de iute care se va sfârşi cu un infim avantaj pentru echipa din Bulevardul Elisabeta, cu menţiunea că orice defecţiune în una din cele trei linii ale echipei, poate da victoria echipei gazde. ROMCOMIT: Lipizzer, Bleich, Pipirigeanu, Migotti, Ferero, Czeh, Semitendi, Melchior, Moretti, Braucher şi Djuris MACABI: Bacinsky, Marcovici, (Grünfeld) Todtti, Pipa, Smuck, Neid, Zubcik, Fronio, (Kingli) şi Keller. (…) C. Deleanu” (ziarul „Gazeta Sporturilor”, Anul I, No. 29, Duminică, 2 Noiembrie 1924).   02.11.1924 Macabi – Romcomit 1-1 (0-1) Au marcat: Neidt / I. Brauchler. Macabi: 1. Landes – 2. Keller, 3. Fronio – 4. Kinigli II, 5. Neidt, 6. Schmuck – 7. Pipa, 8. Todt, 9. Halberthal, 10. Grünfeld, 11. Bacinski. Romcomit: 1. Francesco Lipizzer – 2. Pipirigeanu, 3. Karl Bleich – 4. Vincenzo Migotti, 5. Ferrero, 6. Nicolae Cseh – 7. Carlo Archimede Melchior, 8. Silvio Semintendi, 9. Giacomo Moretti, 10. Iosif Brauchler, 11. Iosif Djuris. Arbitru: Constantin Rădulescu.   02.11.1924 Val Vârtej – Triumf 0-1 (0-0) A marcat: S. Georgescu. Val Vârtej: 1. Maltinescu – 2. Şt. Alexandriu, 3. Anghelescu – 4. Stoenescu, 5. Gavrilă, 6. B. Zamfirescu – 7. Marian, 8. R. Hillard, 9. Christodulo, 10. Panaitescu, 11. Marinescu. Triumf: 1. Căpşuneanu – 2. Sile Georgescu, 3. Victor Block – 4. Reiss, 5. Ion Motoroi, 6. Iacob Lucas – 7. Aurel Schei, 8. Willy Schmidt, 9. Loe, 10. Francisc Felbermayer, 11. Walter Schneider. Arbitru: Mihail Petrescu.   09.11.1924 Tricolor – Triumf 1-0   Cum în timpul desfăşurării turului CFR şi Romcomit s-au retras, la finalul toamnei, ierarhiile celor două serii se prezentau astfel: Seria  A

  Seria  B

  Aşa cum arătam anterior, la finele anului 1924, în perioada sărbătorilor de iarnă, se pare chiar la cumpăna dintre ani, cluburile bucureştene „Romcomit” şi „Triumf” fuzionau, dând naştere Juventusului. După această unire, toate rezultatele înregistrate de cele două grupări în sezonul de toamnă, aveau să fie anulate. Venit dintr-o ţară cu un fotbal avansat, preşedintele Brunelli mai adoptase din Peninsulă şi ideea infuziei de jucători străini, aducând la „Romcomit” mai mulţi jucători de peste hotare: Iosif Brauchler, Nicolae Cseh, Gyula Dobo, Carlo Archimede Melchior, Giacomo Moretti, Vincenzo Migotti sau Svetozar (Kika) Popovici. Numărul străinilor pe care o echipă era obligată să îi folosească în competiţiile interne era limitat de FSSR. Dispoziţia nu se aplica şi în meciurile internaţionale cu caracter amical. Datorită faptului că avea un lot destul de numeros, noua echipă susţinea meciurile din campionat cu fotbaliştii care evoluaseră la Triumf, iar în partidele amicale internaţionale erau utilizaţi jucătorii străini ce proveneau de la Romcomit. Unirea „Romcomit”-ului cu „Triumf” era anunţată de articolul publicat în primul număr din 1925 al ziarului „Gazeta Sporturilor”, sub titlul <<„Juventus” – O fuziune senzaţională!>>: „În ultimul moment aflăm că puternicele cluburi bucureştene, de foot-ball-asociaţie Triumf şi Romcomit, au fuzionat, sub denumirea de „JUVENTUS”. Am căutat imediat să avem o convorbire cu unul din dirigenţii, cluburilor de mai sus. În acest scop ne-am adresat d-lui S. Petrovici, care cu amabilitatea-i cunoscută ne-a răspuns la principalele chestiuni asupra cărora nu eram încă pe deplin edificaţi. Înclinăm a crede că fuziunea a fost cauzată mai mult de doleanţele comune ale cluburilor de mai sus, ambele greu lovite de chestiunea jucătorilor străini. Adunările generale ale acestor cluburi urmează să se întrunească cât mai neîntârziat pentru a ratifica fuziunea de mai sus. În principiu numele nouei grupări a fost ales „Juventus”. Colorile sub care vor lupta vor fi acelea roş-albastre, pe motiv că asociaţia Romcomit are un mare stoc de articole de sport în depozit. Preşedinte ar urma să fie ales d-l Ettore Brunelli iar vicepreşedinte d-l S. Petrovici. Restul comitetului va fi alcătuit dintr’un egal număr de membri din fiecare grupare. În rezumat, clubul roş-negru aduce în noua fuziune un însemnat aport de jucători români, 2 echipe inferioare, cap de serie, aceia de categoria I-a la două puncte de leader-ul seriei A. Pe de altă parte Romcomit în afară de moderna-i instalaţie, o formidabilă echipă pentru matchurile internaţionale. Astfel „Juventus” nu va putea în viitor decât să devie cel mai puternic club local, firească consecinţă a contopirei celor două puternice echipe cu glorios trecut. Este de sperat că fuziunea nu va avea tristul epilog, al cazului analog din Timişoara, mai precis Kiniszi-Unirea, neizbutita fuziune sub numele de Temişana. Vom reveni asupra acestei chestiuni.” (ziarul „Gazeta Sporturilor”, Anul II, No. 49, Duminică, 4 Ianuarie 1925). Deoarece gruparea bancară deţinea în magazia de echipament un număr mare de articole sportive în roşu şi albastru, nou-înfiinţata grupare Juventus prelua culorile fostului club româno-italian (albastru-roşu) pe care decide să le folosească în toate competiţiile. Echipamentul Juventusului era în ton cu eleganţa conducătorilor clubului şi atrăgea numaidecât privirile. Tricourile erau bicolore, roşul şi albastrul erau dispuse în aşa fel încât să alcătuiască o tablă de şah, iar chiloţii şi jambierele erau de un albastru electric, plăcut ochiului. Nu doar culorile aveau să fie însă preluate de la „Romcomit”, ci şi stadionul pe care urma să îşi dispute meciurile. Confruntările amicale, precum şi cele oficiale, avea să le dispute pe stadionul „Romcomit” până la demolarea acestuia, impusă de regele Carol al II-lea. Pentru că arena era una modernă, aici Juventusul a susţinut chiar de la începutul existenţei sale şi o serie de meciuri internaţionale. Este drept, doar cu caracter amical. Avidă de performanţă pe plan intern, gruparea păstorită de omul de afaceri italian Ettore Brunelli şi-a măsurat forţele, în dese rânduri, cu cluburi de peste hotare. Majoritatea dintre acestea erau puternice atât în plan financiar, dar şi ca palmares, în acele vremuri. Primul mare succes de acest fel a fost consemnat la data de 29 iunie 1925. A fost o victorie cu 2-1 (0-1) în faţa cehilor de la Slavia Praga. Datorită inimosului preşedinte al clubului albastru-roşu, stadionul a cunoscut unele transformări importante. A fost modernizat pas cu pas, fiind primul stadion din România acelor vremuri, dotat cu instalaţii de nocturnă, precum şi de sonorizare. Instalaţia de nocturnă era una rudimentară, fiind compusă din câteva sute de becuri suspendate pe cabluri deasupra terenului de joc, becuri care aveau de pătimit în urma degajărilor mai „sănătoase”, în urma cărora mingea era expediată peste tribune. Numărul de locuri a fost mărit atât prin extinderea tribunei, cât şi prin construirea de peluze în spatele porţilor. Pe parcursul a nouă ani de zile, arena „Romcomit” a găzduit nu mai puţin de 31 jocuri internaţionale amicale disputate de juventişti. Ba chiar şi prima reprezentativă a României a evoluat pe acest cochet stadion, în două rânduri. După ce a capotat în mod surprinzător în faţa Turciei, cu 1-2, la data de 1 mai 1925, a obţinut apoi o victorie în dauna Bulgariei, la 25 aprilie 1926. Nu a fost o victorie oarecare. Cu toate că a contat numai pentru palmares, a fost un succes zdrobitor, un sever 6-1 (3-1). Printr-o hotărâre a Casei Regale, înfloritoarea bază sportivă avea să fie demolată pentru a se putea construi căminele studenţeşti dintre Facultatea de Drept şi Opera Română. Din ordinul regelui Carol al II-lea, începând cu data de 12 martie 1934, târnăcoapele aveau să o desfiinţeze. Treceau cocheta arenă în istorie, transformând-o în amintire. Toate eforturile care se depuseseră pentru ridicarea unui stadion cât mai modern, erau spulberate. Până în ultimul moment diriguitorii clubului au sperat că „Romcomit”-ul nu va fi desfiinţat. Timpul nu mai avea răbdare cu fotbalul. Deşi era un fenomen cu priză la publicul larg, fotbalul nu se afla printre priorităţile demnitarilor vremii. O carte de vizită a nou-înfiinţatului club sportiv apărut în peisajul fotbalului din Capitală arăta astfel: Nume oficial: Fotbal Club Juventus Bucureşti; sediul: bulevardul Regina Elisabeta, nr. 92; data fondării: decembrie 1924; culori: albastru-roşu; stadion: „Romcomit” – capacitate 4.500 de locuri, inaugurat la data de 10 mai 1923 de către Principesa Ileana; lotul de jucători: Căpşuneanu şi Francesco Lipizzer – portari; Sile Georgescu, Ion Motoroi, Svetozar (Kika) Popovici şi Constantin Dumitru Veţianu – fundaşi; Nicolae Cseh, Francisc Felbermayer, Ferrero, Grigore Grigoriu, Roland Pfann şi Vincenzo Migotti – mijlocaşi; Victor Block, Iosif Brauchler, Iosif Djuris, Carlo Archimede Melchior, Giacomo Moretti, Stefano Pizzigoni, Walter Schneider şi Török – atacanţi; Iacob Lucas, Bebe Rollea, Schaller şi Aurel Schei – rezerve; preşedintele clubului sportiv: Ettore Brunelli; vicepreşedinte: Sergiu Petrovici; membrii: Ion Cămărăşescu, Constantin N. Capşa, Giacomo Moretti, Mayer, Farchi şi N. Mehlberg. În acele vremuri, fotbalul românesc nu era organizat la nivel naţional pe divizii valorice, precum cel din prezent. Din punct de vedere al sistemului competiţional, existau campionatele organizate pe categorii valorice în cadrul tuturor regiunilor geografice. Echipele care câştigau categoriile de elită ale fiecărei regiuni participau la un turneu final. Acolo îşi disputau titlul de campioană a ţării într-un sistem eliminatoriu. În primăvara anului 1925, nou-înfiinţata echipă Juventus avea să fie înscrisă în primul eşalon valoric al Regiunii Bucureşti, fiind repartizată în seria A, în locul celor de la Triumf. Cum rezultatele înregistrate de această grupăre în tur au fost anulate, Juventus a trebuit să pornească de la zero, în vreme ce rezultatele celorlalte şase componente ale seriei, înregistrate în toamna anului 1924, erau menţinute. Timpul avea să demonstreze un fapt mai rar întâlnit pentru acele timpuri şi nu numai. Din două echipe regionale de valoare medie din punct de vedere al rezultatelor de pe teren, în urma fericitei fuziuni avea să ia naştere o grupare ce avea să aspire în cel mai scurt timp la titlul naţional. 

Notă: fotografiile din cuprinsul textului au caracter exclusiv pentru acest site şi nu pot fi folosite fără acordul autorului cărţii.